Hyperclinica MedLife Polimed Cub Center

Care sunt valorile normale pentru pulsul in repaus

Despre pulsul cardiac

Pulsul cardiac sau frecvența cardiacă reprezintă numărul de contracții pe care le execută inima și se măsoară într-un interval de timp de un minut.

Pulsul poate varia în funcție de starea în care vă aflați la momentul respectiv: depinde foarte mult dacă dormiți sau sunteți treaz, pentru că în timpul somnului valoarea pulsului scade, organismul intrând într-o stare de veghe. Starea de activitate influențează și ea pulsul, astfel acesta diferă atunci când sunteți în repaus sau faceți o activitate fizică ușoară, moderată sau intensă, deoarece organismul aflat în mișcare necesită o cantitate mai mare de sânge pentru a oxigena mușchii.

Puteți avea pulsul crescut și din cauza stărilor emoționale intense: situațiile conflictuale, oboseala, odihna insuficientă, toate cresc valoarea pulsului cardiac, în principal din cauza eliberării în organism a hormonilor de stres.

Pulsul cardiac se modifică și în funcție de poziția corpului, organismul având nevoie de adaptare la trecerea din poziția întins în pat la cea în picioare. De asemenea, consumul de alcool și tutun influențează pulsul inimii, crescând valorile acestuia. Nu în ultimul rând, există anumite medicamente și afecțiuni medicale care duc la modificarea valorii frecvenței cardiace – în febră, afectarea funcției glandei tiroide, anemie și chiar obezitate, pulsul poate crește.

Cum se măsoară pulsul

Pulsul se poate măsura în mai multe locuri de pe corp în care se pot palpa bătăile inimii, transmise prin artere:

Pulsul de la nivelul arterei radiale

  • se obține prin plasarea degetului arătător și a celui mijlociu la nivelul încheieturii mâinii, la baza degetului mare;
  • dacă nu găsiți pulsul din prima încercare, repoziționați degetele în zona respectivă până simțiți pulsațiile arterei radiale;
  • odată ce ați găsit artera, folosiți un cronometru pentru a număra pulsațiile, fie într-un interval de 60 de secunde, fie de 15 secunde, apoi înmulțiți numărul de pulsații cu 4 (ex: dacă în 15 secunde numărați 20 de bătăi ale inimii, înseamnă că pulsul dumneavoastră este 80 de bătăi pe minut).

Pulsul carotidian

  • se măsoară prin plasarea degetului arătător și a celui mijlociu la nivelul gâtului, sub unghiul maxilarului;
  • dacă nu găsiți pulsul din prima încercare, repoziționați degetele în zona respectivă, pentru a simți pulsațiile arterei carotide;
  • numărați fie până la 60, fie până la 15 și înmulțiți cu 4.

Pulsul cardiac

  • poate fi măsurat și acasă cu dispozitive medicale omologate pentru utilizarea la domiciliu;
  • o metodă mai precisă de măsurare ar fi utilizarea unui tensiometru, ideal cu o manșetă pentru braț, care înregistrează, pe lângă valoarea tensiunii arteriale, și pulsul cu o acuratețe foarte mare;
  • poate fi măsurat și cu ajutorul unui pulsoximetru care oferă curba pulsului și saturația în oxigen;
  • vă puteți măsura pulsul și cu ceasuri inteligente smartwatch sau cu brățări de fitness, însă acuratețea acestora depinde de fiecare model în parte, acestea nefiind dispozitive medicale.

Valorile normale ale ritmului cardiac în funcție de vârstă și sex

Pulsul nu are o valoare fixă și variază atât în funcție de sex, cât și de vârstă. De aceea, există diverse nomograme care redau intervalul de valori normale atât pentru copii, cât și pentru adulți în funcție de sex.

Pulsul normal la copii se determină în funcție de vârstă, diferențele între sexe nefiind notabile. Astfel, avem următoarele valori normale:

VârstăTreazÎn somn
< 3 luni85 – 20080 – 160
3 luni – 2 ani100 – 19075 – 160
2 – 10 ani60 – 14060 – 90
peste 10 ani60 – 10050 – 90

La adulți intervin schimbările hormonale, așa că vor exista diferențe între valorile pulsului la bărbați și la femei; acestea din urmă tind să aibă un puls mai crescut și datorită dimensiunii mai mici a inimii, care pompează mai puțin sânge. Valorile normale diferă și în funcție de gradul de activitate fizică, atleții având valori mai mici ale pulsului decât persoanele sedentare.

Valorile pulsului în repaus la bărbați, în funcție de activitatea fizică:

Vârstă/ Formă fizică18 – 2526 – 3536 – 4546 – 5556 – 6565+
atlet49-5549-5450-5650-5751-5650-55
excelentă56-6155-6157-6258-6357-6156-61
foarte bună62-6562-6563-6664-6762-6762-65
bună66-6966-7067-7068-7168-7166-69
medie70-7371-7471-7572-7672-7570-73
sub medie74-8175-8176-8277-8376-8174-79
foarte slabă82+82+83+84+82+80+

Valorile pulsului în repaus la femei, în funcție de activitatea fizică:

Vârstă/ Formă fizică18 – 2526 – 3536 – 4546 – 5556 – 6565+
atletă54-6054-5954-5954-6054-5954-59
excelentă61-6560-6460-6461-6560-6460-64
foarte bună66-6965-6865-6966-6965-6865-68
bună70-7369-7270-7370-7369-7369-72
medie74-7873-7674-7874-7774-7773-76
sub medie79-8477-8279-8478-8378-8377-84
foarte slabă85+83+85+84+84+85+

La efort, fiecare persoană ar trebui să reușească să atingă o frecvență cardiacă maximă teoretică. Aceasta se calculează în funcție de vârstă, după formula: 220 – vârsta actuală. De exemplu, o persoană de 40 de ani ar trebui să atingă la efort o valoare maximă a pulsului de 180 de bătăi pe minut (220 – 40).

Puls mărit

Vorbim de puls mărit atunci când valorile măsurate depășesc 100 de bătăi pe minut, iar afecțiunea în sine este denumită tahicardie. În anumite situații fiziologice, precum exercițiu fizic sau situații de stress, apare tahicardia sinusală, care este un răspuns fiziologic normal al corpului nostru.

În situații patologice, apar aritmiile caracterizate prin creșterea frecvenței cardiace. Unele sunt însoțite și de bătăi neregulate ale inimii, cum ar fi fibrilația atrială.

Flutterul atrial presupune tot o creștere a pulsului cardiac, dar bătăile inimii pot fi mai organizate, dând impresia de bătăi regulate.

Tahicardia supraventriculară este un alt tip de aritmie cu bătăi ale inimii regulate, care apare din cauza unor căi de conducere suplimentare la nivelul inimii, ce sunt declanșate aleatoriu.

Unele aritmii, în principal cele care sunt declanșate de la nivelul ventriculilor inimii, cum ar fi fibrilația ventriculară și tahicardia ventriculară, pot pune în pericol viața pacientului. Acestea apar pe fondul unei boli structurale a inimii, când funcția cordului este slăbită sau în condiții speciale, cum ar fi în timpul producerii unui infarct miocardic, când inima nu primește suficient oxigen. În cazul acestor două ultime aritmii trebuie acționat urgent, deoarece inima nu poate funcționa la frecvențe așa crescute și apare stopul cardiac.

Puls scăzut

Pulsul scăzut reprezintă scăderea frecvenței cardiace sub valori de 60 de bătăi pe minut, iar afecțiunea este numită bradicardie. Atunci când pulsul este scăzut, inima nu pompează suficient sânge în organism și apar simptome precum:

  • amețeală;
  • vertij;
  • oboseală accentuată;
  • chiar pierderea stării de conștiență.

În somn, valoarea frecvenței cardiace poate varia și între 40 și 60 de bătăi pe minut, fără a reprezenta o problemă medicală și fără a necesita tratament de specialitate.

Valori scăzute ale pulsului apar în boala de nod sinusal, în care pot alterna rapid perioade de tahicardie cu perioade de bradicardie. De asemenea, în afectarea nodului atrio-ventricular, care face legătura electrică dintre atrii și ventriculi, poate apărea un blocaj al transmiterii electrice spre ventriculi. Tratamentul în aceste afecțiuni este reprezentat de implantarea unui stimulator cardiac, denumit și pacemaker, care transmite impulsul electric la nivelul cavităților inimii, suplinind funcția nodului sinusal sau atrioventricular.

Bibliografie

  1. Dix, Megan. “How to Take Your Pulse (plus Target Heart Rates to Aim For).” Healthline, Healthline Media, 18 July 2018, www.healthline.com
  2. “New Study Show Popular Smart Watches Accurately Measure Rapid Heart Beat.” Heart Rhythm Society, 2022, www.hrsonline.org
  3. “Vital Signs: Normal Heart Rate (BPM) (PICU Chart).” University of Iowa Stead Family Children’s Hospital, 5 June 2013, https://uichildrens.org
  4. Mortis, Jeremy. “Resting Heart Rate Chart | What Is a Good, Normal, or High RHR.” Ageless Investing, Ageless Investing, 20 Feb. 2019, https://agelessinvesting.com
  5. “Tachycardia – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org
  6. “Bradycardia – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org
Acest site foloseste "cookies".Prin continuarea navigarii esti de acord cu utilizarea lor.