Hyperclinica MedLife Polimed Cub Center

Vezica hiperactivă: cauze, simptome, tratament

Ce este vezica hiperactivă

Vezica hiperactivă ce desemnează un grup de simptome urinare, nu este o boală. Cel mai frecvent simptom al vezicii hiperactive este reprezentat de nevoia bruscă, necontrolată, de a urina. Unii pacienți pot avea pierderi de urină când simt acest impuls. Un alt simptom este nevoia de a urina de mai multe ori în timpul zilei și nopții.

O vezică hiperactivă poate declanșa pierderea involuntară de urină, cunoscută sub numele de incontinență. Incontinența urinară de efort este o altă problemă comună a vezicii urinare, dar este diferită de vezica hiperactivă: pacienții cu incontinență pierd urină în timp ce strănută, râd sau fac alte activități fizice.

Vezica hiperactivă poate afecta viața socială a unei persoane, munca, activitățile fizice și somnul. Mulți oameni care se confruntă cu această problemă nu cer ajutor, fie pentru că se simt jenați, fie pentru că nu știu că există tratamente care îi pot ajuta să depășească situația.

Care sunt cauzele apariției vezicii hiperactive

Cauza exactă a vezicii urinare hiperactive nu este cunoscută.

În mod normal, atunci când vezica urinară este plină, creierul semnalează acest lucru, iar mușchii vezicii se strâng, pentru a forța urina să iasă prin uretră. Sfincterul din uretră se deschide, iar urina este eliminată. Când nu este plină, vezica este relaxată.

În cazul unei vezici sănătoase, deși semnalele de la creier transmit că vezica este plină, se poate aștepta pentru a merge la baie. Cu o vezică hiperactivă, însă, semnalele nervoase dintre vezică și creier nu funcționează corect, iar pacientul simte nevoia bruscă, urgentă de a urina, chiar și când vezica nu este plină.

Această afecțiune poate fi cauzată și de o hiperactivitate a mușchilor vezicii urinare, care se contractă înainte ca vezica să fie plină.

Mai multe condiții medicale pot provoca simptomele vezicii urinare hiperactive, printre care:

  • tulburări neurologice, cum ar fi accidentul vascular cerebral și scleroza multiplă;
  • diabet;
  • infecții ale tractului urinar;
  • modificări hormonale în timpul menopauzei la femei;
  • afecțiuni ale vezicii urinare, cum ar fi tumorile sau pietrele;
  • alți factori care împiedică eliminarea urinei, cum ar fi mărirea prostatei, constipația sau o intervenție chirurgicală anterioară pentru tratarea incontinenței.

Simptomele vezicii urinare hiperactive pot fi, de asemenea, asociate cu:

  • medicamentele care cresc producția de urină;
  • consumul ridicat de cofeină sau alcool;
  • scăderea funcției cognitive din cauza îmbătrânirii, ceea ce poate face mai dificil pentru vezica urinară să înțeleagă semnalele pe care le primește de la creier;
  • dificultățile de mers;
  • golirea incompletă a vezicii urinare, care poate duce la simptome de vezică hiperactivă.

Care sunt factorii de risc ai vezicii hiperactive

Odată cu înaintarea în vârstă, crește riscul de a dezvolta vezică hiperactivă. De asemenea, crește și riscul de apariție a altor boli și tulburări, cum ar fi prostata mărită sau diabetul, care pot determina probleme cu funcția vezicii urinare.

Mulți oameni cu declin cognitiv, cum sunt cei care au avut un accident vascular cerebral sau care suferă de boala Alzheimer, dezvoltă o vezică urinară hiperactivă.

Care sunt simptomele asociate cu vezica hiperactivă

O vezică hiperactivă este determinată de frecvența și urgența urinării. Simptomele includ:

  • nevoie urgentă și incontrolabilă de a urina;
  • pierderi frecvente involuntare de urină;
  • urinare frecventă (de peste opt ori într-un interval de 24 de ore);
  • nevoia de a urina de mai multe ori într-o noapte (nicturie).

Simptomele vezicii urinare hiperactive se pot schimba de-a lungul timpului. De asemenea, pot fi diferite de la o persoană la alta, ceea ce poate face dificilă identificarea problemei fără ajutorul unui medic. Cunoașterea simptomelor poate ajuta la găsirea celui mai potrivit tratament.

Modalități de diagnosticare

Pentru a diagnostica vezica hiperactivă, medicul va analiza simptomele și va face o examinare fizică a organelor din jurul pelvisului și rectului. De asemenea, specialistul poate pune mai multe întrebări, pentru a avea o imagine de ansamblu:

  • care sunt simptomele;
  • de cât timp au apărut simptomele;
  • există antecedente familiale de vezică hiperactivă;
  • ce medicamente cu sau fără prescripție medicală sunt administrate în mod uzual;
  • ce fel de lichide şi alimente sunt consumate în timpul zilei.

Medicul urolog poate recomanda și anumite teste pentru a ajuta la diagnosticarea vezicii urinare hiperactive:

  • analiza urinei: examinează aspectele vizuale, chimice și microscopice ale urinei. Sunt căutate globule roșii, globule albe și bacterii; în cazul în care oricare dintre acestea apar în testul de urină, este posibil ca vezica hiperactivă să aibă la bază o infecție;
  • testare urodinamică: măsoară câtă urină rămâne în vezică după folosirea toaletei, câtă urină este eliminată și cât de repede, dar și cât de mare este presiunea asupra vezicii atunci când se umple de urină;
  • ecografie: este un test imagistic neinvaziv, care permite medicului să analizeze detaliat vezica urinară;
  • tomografie computerizată (CT): este un test imagistic neinvaziv, care oferă imagini 3D ale vezicii urinare;
  • cistoscopie: medicul va folosi un instrument special (cistoscop) pentru a privi în interiorul vezicii urinare, prin uretră; procedura se efectuează cu anestezie locală sau, mai rar, generală.

Opțiuni de tratament

O combinație de strategii de tratament poate fi cea mai bună abordare pentru a ameliora simptomele vezicii urinare hiperactive:

  • terapia comportamentală: poate ajuta la reducerea urinărilor și la întărirea mușchilor vezicii urinare, prin:
    • antrenamentul vezicii urinare: include întârzierea micționării de la 10 minute la două ore și poate întări mușchii vezicii urinare;
    • exercițiile pentru mușchii planşeului pelvin (exerciții Kegel): pot îmbunătăți funcția mușchilor planşeului pelvin și a sfincterului urinar pentru a reține urina și pentru a suprima mișcarea involuntară a vezicii urinare;
    • antrenamentul vaginal cu greutăți: este un proces prin care greutăți mici sunt ținute în vagin prin strângerea mușchilor vaginali; aceste exerciții sunt recomandate de două ori pe zi, pentru aproximativ 15 minute, timp de patru până la șase săptămâni;
    • biofeedback-ul: în combinație cu exercițiile Kegel, poate ajuta pacientul să dezvolte conștientizarea și controlul mușchilor pelvieni;
    • alte tratamente posibile includ ajustarea aportului de lichide și reducerea iritanților, cum ar fi limitarea cofeinei și a alcoolului; pacienții pot încerca, de asemenea, să crească aportul de fibre sau să ia suplimente pentru constipație;
    • în unele cazuri, tampoanele absorbante pot fi purtate pentru a proteja lenjeria și pentru a preveni jena.
  • medicamente: utilizarea antispasmodicelor, numite și anticolinergice, poate reduce episoadele de urgență;
  • chirurgie pentru vezica hiperactivă:
    • pentru cazurile severe de vezică hiperactivă poate fi recomandat un stimulator al nervului sacral; acesta este un dispozitiv de tip stimulator cardiac, plasat sub pielea abdomenului și conectat la un fir de lângă nervii sacrali (lângă coccis). Modularea acestor impulsuri nervoase s-a dovedit a fi un tratament eficient pentru vezica urinară hiperactivă;
    • în unele cazuri, poate fi recomandată cistoplastia de augmentare; aceasta este o procedură reconstructivă care utilizează părți ale intestinului pentru a înlocui zone ale vezicii urinare. Poate îmbunătăți capacitatea vezicii urinare, deși utilizarea unui cateter poate fi, totuși, necesară.

Complicațiile posibile ale vezicii hiperactive

Orice tip de incontinență poate afecta calitatea generală a vieții, prin:

  • suferință emoțională sau depresie;
  • anxietate;
  • tulburări de somn și cicluri de somn întrerupte;
  • probleme în viața sexuală.

Femeile care au o vezică hiperactivă pot avea și o tulburare numită incontinență mixtă, în care apar atât incontinența de urgență, cât și incontinența de efort. Incontinența de efort se referă la pierderea neintenționată de urină, determinată de mișcarea sau activitatea fizică care exercită presiune asupra vezicii urinare, cum ar fi tusea, strănutul, râsul sau exercițiile fizice.

Unii pacienți se pot confrunta cu o combinație de probleme: de depozitare și de golire a vezicii urinare, ceea de înseamnă că pot simți nevoia urgentă de a urina, dar, în același timp, au senzația că vezica nu s-a golit complet.

Ce se poate face pentru a preveni apariția vezicii hiperactive

Alegerea unui stil de viață sănătos poate reduce riscul de vezică hiperactivă, prin:

  • menținerea unei greutăți sănătoase;
  • activitate fizică regulată;
  • limitarea consumului de cofeină și alcool;
  • renunțarea la fumat;
  • gestionarea afecțiunilor cronice, cum ar fi diabetul.

Bibliografie:

  1. Clinic, Cleveland. “Overactive Bladder (OAB): Causes, Symptoms & Treatment – Cleveland Clinic.” Cleveland Clinic, 2022, https://my.clevelandclinic.org
  2. Elad Leron, et al. Overactive Bladder Syndrome: Evaluation and Management. Vol. 11, no. 3, 20 Feb. 2018, pp. 117–125, www.ncbi.nlm.nih.gov=, https://doi.org/10.1159/000447205
  3. “Overactive Bladder.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2016, https://medlineplus.gov
  4. Ellsworth, Pamela I. “Overactive Bladder: Practice Essentials, Background, Anatomy and Physiology.” Medscape.com, Medscape, 11 May 2023, https://emedicine.medscape.com
  5. “Overactive Bladder | Cedars-Sinai.” Cedars-Sinai.org, 2022, www.cedars-sinai.org
  6. “Overactive Bladder (OAB): Symptoms, Diagnosis & Treatment – Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2023, www.urologyhealth.org
  7. Higuera, Valencia. “Everything You Need to Know about Overactive Bladder.” Healthline, Healthline Media, 17 Jan. 2019, www.healthline.com
  8. “Overactive Bladder – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org
Acest site foloseste "cookies".Prin continuarea navigarii esti de acord cu utilizarea lor.